Al șaselea simț al omului este bunul simț, și singurul a cărui lipsă reprezintă cu adevărat o infirmitate sufletească și socială.

Povestitorul cu bun-simț scrie despre oameni care au în grădina lor mere de aur, despre mârțoage care mănâncă jăratec, dar și despre balauri cu șapte capete, toate deconectate de inimă. El scrie despre oamenii de lângă și din noi, despre cei cărora le potolim setea cu apă limpede de izvor, în cupe de argint, și despre cei pe care îi împingem într-o fântână seacă și o ferecăm. Poveștile sunt despre viață, așa cum e ea, ridicând un semn de întrebare: dacă odată ca niciodată e acum, cine din noi e zâna cea bună și cine-i zmeul?